1,190 Lei+TVA
- Disponibilitate:
- In stoc
- Codul produsului:
- 008
- Fabricant:
- Bradstar
Inchiriem doar brazi de craciun artificiali profesionali.
Descriere
Brad de Craciun impodobit, tema "Ciocolata cu alune"
Ai chef de ceva bun, asa ca scoti din camara o tableta de ciocolata cu alune mari, crocante; ii desfaci usor ambalajul, apoi o savurezi patratel cu patratel, bucurandu-te de un adevarat rasfat. Pentru pofticiosi, in special pentru amatorii de dulciuri, am pregatit un brad care cu siguranta le va incanta imaginatia, impodobit cu accesorii voioase in nuante de ciocolata fina si alune.
Bradul de Craciun “ciocolata cu alune” se remarca prin ornamentele in culori calde, care ies frumos in evidenta pe fundalul crengilor sale albite de zapada. Stai linistit, nu exista pericolul sa se topeasca! Inchiriem doar brazi artificiali profesionali, care isi pastreaza prospetimea pe toata durata sarbatorilor de iarna si nu lasa in urma mizerie sau ace. In acelasi timp, este un brad foarte bogat, avand o forma eleganta si silueta bine definita, precum si o varietate de podoabe stralucitoare, in spiritul Craciunului.
In caz ca te intrebi, in brad nu exista ciocolata sau alune adevarate, caci ar fi mancate cat ai clipi de fluturii sau de ingerasii care se ascund printre cetinile sale. Pentru ca da, chiar si ei iubesc delicatesele de sarbatori, mai ales ciocolata dulce, care se topeste in gura. Ramurile bradului sunt mangaiate de fluturi nazdravani cu aripile sclipitoare, gata sa-si ia zborul in orice clipa. O stea uriasa marcheaza varful bradului prin nuanta sa vesel-aramie.
Globurile care impodobesc bradul sunt foarte variate, atat in ceea ce priveste culorile, cat si formele. Avem globuri rotunde, acoperite cu solzi desi, in tente aurii, globuri portocalii, care reflecta bucuria celor din jur, si ornamente bej-caramel cu varful ascutit, marcate de dungi stralucitoare. Toate stau aninate-n brad asemenea alunelor mari dintr-o ciocolata buna, pe care poate si tu le alegi constiincios si le savurezi separat, pentru a le simti mai bine gustul.
Bradul “ciocolata cu alune” este decorat maiestuos cu o panglica de organza delicata, semitransparenta, cu buline mici si aurii. Printre ramuri se strecoara si un fir de beteala subtire, de culoare portocaliu-roscat, care se asorteaza placut cu restul ornamentelor.
Ingerasii aurii, cantand la harpa, completeaza armonios decoratiunile acestui brad, insufletind ansamblul - un indemn la veselie si la a celebra alaturi de cei dragi magia Craciunului.